Acum privim spre ocupantul rus de la alții…

Aparent, nici o strategie nu poate acoperi neprevăzutul războiului… Nici o analiză, nici o hartă trasată de ce le mai ascuțite minți militare nu vor putea cuprinde, nu-i așa?!, pe de-a întregul dimensiunea halenei de putregai ce se poate revărsa, într-o clipă, din gura ucigașilor… Dar, numai aparent; adică atâta cât să ne găsim scuze, nu pentru lipsa de viziune (căci diplomații noștri înaintași – precum Gafencu, ne-au lăsat mai mult decât analize, explicați, indicii, moduri de abordare inclusiv pentru ostrovul de pe brațul Chilia, ce se deschide practic cu Insula Șerpilor), ci pentru felul în care am privit și am analizat doar ceea ce ni s-a indicat că este util, militar, altora… De aceea, pentru noi, strategiile legate de necesitatea de a fi avut variante pentru momentul descălecării rușilor pe Insula Șerpilor, ca ocupanți, cu guri de foc, sunt deja depășite… Și, din păcate, au fost caduce din clipa în care au tot fost creionate mici divagații pe seama grupului de insulițe de pe braț și interesele economice ale unei Ucraine la rându-i mult prea îngustă în viziunile sale față de posibilitatea unui desant rusesc venit dinspre Crimeea.

Și este de neînțeles de ce nimeni nu și-a pus o problemă minimă legată de viitorul geostrategic al Insulei Șerpilor… Practic, nimeni nu a răspuns la prima și poate singura întrebare care ne privea cât se poate de direct după „momentul Crimeea”?… Ce s-ar fi întâmplat, geopolitic, economic, la nivelul platoului maritim, și geostrategic, dacă rușii nu se limitau, în 2014, doar la Peninsula Crimeea și puneau piciorul, de atunci, și pe insulițele aparent neînsemnate ale platoului marin?… Și doar faptul că nu au făcut-o ar fi trebuit să genereze un capitol de analiză militară. Nu să fie ignorată doar pentru că nu s-a produs la întâia invazie a Rusiei…

Și militar, și economic, și politic, mai ales, ne-am concentrat pe cu totul alte direcții vulnerabile și de vulnerabilizare în strategia de apărare, dar am ignorat însăși esența. Faptul că rușii se puteau apropia de gurile Dunării și „dinspre” mare. Nu pentru a crea încă un front de invadare-descălecare, nu în 2014, căci nu mai aveau la acel moment resursele necesare, ci pentru a captura un punct strategic.

Insula Șerpilor a fost ultimul lucru care ne-a interesat în analiza punctelor vulnerabile pentru noi. Iar astăzi asistăm, am vrea să spunem chiar năuciți de îndrăzneala rușilor de a nu fi respectat anticipările pe care le-au tot făcut tot felul de minți militare ale alianței Nato, de a încerca să ajungă la gurile Dunării avansând dinspre zonele separatiste preluate, fără a-și pune măcar problema că ei puteau viza oricând același lucru așezându-se practic, „în așteptare”, chiar pe orizontul maritim al acestora. Și ar fi trebuit să ne intereseze felul în care puteau evolua lucrurile pe Insula Șerpilor pentru că, deși nu mai era pământul nostru, era în mod vizibil unul dintre cele mai apropiate puncte în care am fi putut vedea căștile invadatorilor.

Cel puțin într-un nou război rece, Insula Șerpilor era locul cel mai susceptibil a fi folosit drept „cușcă” a următoarei curse de-a șoarecele și pisica dintre marile puteri. Și locul unde era de așteptat să fie pus primul „pilon” al următoarei cortine de fier a Europei. Pentru că, din acel loc, rușii erau față în față cu alianța Nato aproape la o aruncătură de gard-privire din vechiul zid berlinez… (Și ar fi putut face asta și dacă nu invadau restul Ucrainei, ci ar fi negociat cu Kievul pentru un avanpost pe Insula Șerpilor, cât un ghimpe de șicană în coastele Nato și ale Europei). Și nu aveau nevoie nici să ridice un cap de zid pe insulă. Ea în sine, delimitând apele teritoriale ale Ucrainei, astăzi controlate de ocupant, erau un bastion și o zonă de șicane și spionaj fățiș fără prea multe posibilități de reacție din partea Nato. Iar această ignorare din analizele noastre militare este și mai revoltătoare dacă ne gândim că ziua în care urma să aibă loc invadarea insulei, sau predarea ei de bună voie rușilor, devenea și momentul implicării noastre într-un conflict în care ne-am lăudat că vom ști cum să nu fim atrași.

Astăzi, problemele de neabordare la timpul cuvenit devin și mai stringente… Și vizează aceeași întrebare pe care am tot evitat-o: care sunt riscurile prezenței rușilor pe Insula Șerpilor? Practic, ocupantul se află pe prima insulă a liniei de cinci de pe brațul Chilia. Și care este strategia noastră pentru a nu răspunde provocărilor ce vor fi făcute din acest punct, poate în prima fază „strict” pentru a testa limitele Alianței Nato, dar care poate fi și o placă turnantă în continuarea invaziei rușilor. În fond, de pe Insula Șerpilor poate începe nu doar următorul traseu al noii cortine de fier, ci redesenarea granițelor fantoșei urss-ului pe o primă zonă de frontieră cu UE…